Evaziunea de la disconfort sau unde plecam noi cand vine disconfortul?

Totul a inceput cand am dat peste fraza “Tinerii invata sa evite disconfortul pentru ca cred ca e anormal sa-l simta” si, ca de obicei, m-am intrebat de ce…

“Tinerii invata sa evite disconfortul...”

A evita disconfortul este o strategie de coping naturala, creierul nostru e programat sa caute placerea si sa evite durerea.

Ce devine tot mai vizibil astazi, este faptul ca evitarea disconfortului nu mai este doar instinctuala, ci devine invatare sociala.

Parintii, profesorii, sistemul educational si cultura online ofera tot mai putine situatii in care tinerii sa exerseze toleranta la frustrare. Noi, adultii, “curatam” calea pentru ei, in loc sa-i invatam cum sa treaca de obstacolele. Aplicatiile, confortul digital si feedbackul instantaneu au redus rabdarea si pragul de toleranta la efort sau disconfort emotional.

“...pentru ca cred ca e anormal sa-l simta”.

Multi tineri asociaza disconfortul cu esecul, cu ceva gresit sau cu lipsa de valoare personala.

Asta se intampla pentru ca, in realitate, cultura actuala promoveaza emotiile pozitive ca norma: “Think positive!”, “Good vibes only!”

Deasemenea, pe retelele sociale, viata pare usoara si fara durere, ceea ce este o distorsiune a realitatii.

In familie, daca copilul e mereu protejat de efort, nu invata ca disconfortul nu este un pericol.

Rezultatul este ca, atunci cand simt anxietate, tristete, frustrare sau plictiseala, tinerii nu stiu ca aceste stari sunt firesti si pot fi gestionate.

Evitand disconfortul, rezilienta lor emotionala poate scadea, reducandu-le capacitatea de a reveni dupa dificultati.

De asemenea, pot aparea dificultati in gestionarea esecului si in mentinerea perseverentei.

In plus, se poate instala o stare constanta de anxietate anticipatorie, in care orice disconfort este interpretat ca un semn ca “ceva nu e in regula cu mine”.

Normalizarea disconfortului ar fi utila ca parte fireasca a invatarii si a maturizarii. Adica, este normal sa te simti nesigur, frustrat sau obosit, uneori.

De asemenea, este important sa existe modele adulte care tolereaza vulnerabilitatea si vorbesc deschis despre aceasta.

Educatia emotionala joaca un rol esential, explicand diferenta dintre durerea utila, care semnaleaza crestere, si durerea toxica, care provine din abuz sau mediul daunator.

In plus, crearea de spatii sigure, unde tinerii pot experimenta greseala fara teama de esec, le permite sa invete si sa se dezvolte intr-un mod autentic – > asta ar trebui sa fie scoala… dar nu numai.

Disconfortul este antrenorul invizibil care ne ajuta sa devenim mai puternici.